Asigurarea banilor si a altor valori

Sunt acoperite prin asigurare:

    • bani şi/sau valori aparţinând Asiguratului sau care se află în custodia acestuia:
    • în timpul transportului pe diferite rute interne, pentru care transportatorul are autorizaţiile şi aprobările legale necesare, efectuat cu mijloace de transport (proprii sau închiriate) destinate şi omologate pentru efectuarea transportului de bani şi valori şi cu îndeplinirea condiţiilode pază şi securitate legale ale acestuia ;
    • pe perioada de depozitare/păstrare în seifuri sau tezaure încuiate, în care nu se efectuează operaţiuni de retragere, alimentare, verificare, iar cheile se afla numai la persoana nominalizată să lepăstreze.
    • seifurile, cutiile de siguranţă, containerele sau tezaurele Asiguratului aflate la locurile menţionate în cererea de asigurare şi în care se transportă/depozitează bani şi/sau valori care facobiectul asigurării.

    Această asigurare acoperă următoarele riscuri:

    • pierderea şi/sau deteriorarea banilor şi/sau valorilor aparţinând sau care se află în custodia Asiguratului, în situaţiile stipulate la capitolul II paragrafele 1.1 şi 1.2, întâmplată în perioada asigurată;
    • pierderea şi/sau avarierea seifurilor, cutiilor de siguranţă, containerelor sau tezaurelor, Asigurarea “Bani şi/sau valori” acoperă transportul şi/sau păstrarea în seifuri, containere, cutii desiguranţă sau tezaure a banilor şi/sau valorilor numai pe teritoriul României.

    Avantaje:

    Plata la incheierea asigurarii a unei prime minime de depozit reprezentând contravaloarea primei de asigurare pe numai o lună. Regularizarea primelor de asigurarea la terminarea perioadei asigurate, regularizare efectuata in baza avizarilor periodice stabilite intre Asigurator si Asigurat.

Incheie polita obligatorie a locuintei online.

Ce fac in caz de dauna?